Verdict despre situația de la CFR Cluj: ”Faliment”
Gabi Balint, fost internațional român, susține că la CFR Cluj există o problemă și de natură financiară și consideră că ”gaura” trebuie acoperită pentru a nu ajunge clubul în faliment.
Mai mult, Balint a punctat și că Petrescu pune mult suflet la Cluj și că are dreptate atunci când declară faptul că mulți jucători valoroși s-au despărțit de CFR.
”Dan Petrescu pune mult suflet la CFR Cluj. Dar trebuie remarcat că primește mai multe goluri decât primea înainte. Are și el dreptate când spune că i-au plecat mulți jucători buni, dar există și o problemă financiară acolo, care trebuie acoperită, ca să nu se ajungă la faliment.
Pe de altă parte și cei din conducere trebuie să știe că atunci când nu mai investești, e nevoie de răbdare pentru a forma o nouă echipă.
Trebuie să ai pretenții când dai peste o echipă de Liga 2. Trebuia să câștige acest meci și să se gândească la faptul că devine mai important, poate, să câștigi Cupa României decât campionatul, pentru că așa ajungi mai repede în cupele europene”, a spus Gabi Balint, potrivit DigiSport.
Pentru formația dirijată de Dan Petrescu urmează meciul cu Gloria Buzău de vineri, 1 noiembrie, de la ora 21:00, în etapa #15 din sezonul regulat al SuperLigii României.
Source link